Xilogravură originală renascentistă intitulată „Schiava Mora” („Sclavă maură” / „femeie maură aflată în servitute”), din celebra lucrare a lui Nicolas de Nicolay "Le Navigationi et Viaggi fatti nella Turchia", tipărită în ediția venețiană din 1580.
Lucrarea aparține unuia dintre cele mai importante corpusuri iconografice occidentale dedicate Imperiului Otoman și Orientului islamic din secolul al XVI-lea. Nicolay a însoțit ambasada franceză condusă de Gabriel d’Aramon la Constantinopol în 1551, iar observațiile sale au fost publicate inițial în franceză în 1567. Ediția italiană venețiană din 1580, tradusă de Francesco Flori și tipărită de Francesco Ziletti, este considerată una dintre cele mai frumoase și mai complete ediții ilustrate ale operei.
Gravura este executată în tipar înalt (woodcut / xilogravură), ulterior colorată manual, probabil contemporan sau foarte aproape de epocă. Personajul este reprezentat frontal, în costum orientalizat, purtând un turban înalt și veșminte ample specifice imaginarului otoman occidental. Stilistic, imaginea aparține tradiției costumelor etnografice renascentiste, gen artistic și documentar extrem de popular în Europa secolului XVI. Aceste imagini aveau rolul de a descrie vizual popoarele, rangurile sociale și tipologiile etnice ale Levantului și Imperiului Otoman pentru publicul occidental.
Exemplarul prezintă un element deosebit de important pentru colecționari și istorici: textul original tipărit pe verso. Acesta confirmă faptul că foaia provine dintr-un exemplar autentic al ediției din 1580 și nu este o impresiune decorativă târzie sau o reproducere desprinsă dintr-o ediție modernă. Pagina 135 și tipografia corespund perfect ediției venețiene Ziletti.
Din punct de vedere istoric și artistic, gravurile lui Nicolay sunt considerate printre primele reprezentări occidentale sistematice ale societății otomane. Ele au influențat profund iconografia orientalismului european și au servit ca model pentru numeroase lucrări ulterioare despre costume și populații orientale.
„Le nauigationi et viaggi fatti nella Turchia”
tradusă în italiană de Francesco Flori, tipărită la Veneția, la editorul Francesco Ziletti, în 1580.
Indiciile care duc la această identificare:
- titlul de capitol în italiană:
„Dell’antico modo di vivere, delle Leggi, & della Religione de gli Arabi. Cap. XII.”
- numerotarea paginii și stilul tipografic venețian din jurul anului 1580;
- mențiunea despre figurile etnografice („Schiava Moro” etc.), caracteristice edițiilor ilustrate ale lui Nicolay.
Imaginea „Schiaua Moro” („Sclavă maură / femeie maură sclavă”) face parte din seria de costume și tipuri etnografice orientale incluse în această lucrare.
Traducere în limba română
Titlul:
Cartea a patra
Despre vechiul mod de viață, despre legile și religia arabilor. Capitolul XII
Traducerea textului
„Arabii aveau odinioară între ei diferite feluri de viață și ceremonii diferite. Toți își lăsau părul să crească lung și purtau pe cap un veșmânt de aceeași formă și legătură; își lăsau barba să crească, dar își radeau mustățile dintre gură și nas, așa cum încă mai fac și astăzi.
În ceea ce privește artele și științele, nu urmau nicio școală anume, ci trăiau după învățăturile și amintirile lăsate lor de strămoși.
Celui mai bătrân dintre ei îi era dată puterea și conducerea asupra tuturor celorlalți; și nu aveau nimic ca proprietate personală, ci toate le foloseau în comun, bucurându-se chiar și de soțiile lor în comun, pe care le luau dintre rudele lor apropiate; chiar și mama proprie și surorile, socotindu-se astfel toți frați.
Iar acela dintre ei care se împreuna trupește cu o femeie din afara propriului sânge era pedepsit cu moartea ca adulter.
Ei acordau mare solemnitate jurămintelor. Când voiau să jure prietenie și alianță cu alții, puneau între cele două părți un anumit om, care, cu o piatră ascuțită și tăioasă, făcea o mică tăietură în palmele mâinilor lor până la degetul gros; apoi, luând câteva fire din părul sau barba lor, le înmuia în sânge și atingea cu ele cele șapte pietre puse între cei doi care jurau, invocând pe Bacchus și Urania (căci alți zei decât aceștia doi nu cunoșteau), numindu-i pe Bacchus „Vratal” și pe Urania „Alilat”.
După aceea, mijlocitorul acelei păci și prietenii îi îndemna pe amândoi să păzească cu mare grijă pactele și înțelegerile făcute și jurate între ei.
Acești arabi sunt, după cum am spus mai sus, prudenți și mândri și se cred mai vrednici și mai curajoși decât toate celelalte neamuri ale lumii.
Astăzi sunt cu toții observatori ai credinței mahomedane, iar cea mai mare parte dintre ei este supusă și tributara Marelui Turc.”
Textul este interesant deoarece combină:
- observații reale despre lumea arabă și otomană;
- informații clasice preluate din autori antici;
- multe exagerări și stereotipuri specifice Europei secolului XVI.
